suficient

de fiecare dată mi se pare că e prea puțin
să te scriu în câteva versuri,
așa că înșir cuvinte într-un mod cretin,
te caut în dicționare și te găsesc pe alocuri,
dar nu e suficient;
și încerc să-ți spun că data viitoare
o să te scriu într-o ghicitoare.

dacă te scriu, asta mă face o romantică?
sau o naivă?
sau o susținătoare a liberei exprimări în scris, în secret, de parcă nu aș putea niciodată manifesta altfel ce însemni, cum te percep?
o strângere puternică, am observat că-ți place așa și mă faci să mă simt puternică, dar mă plâng dacă am de cărat un bidon de 5 litri; în schimb, mâinile mele se mulează pe gâtul tău și venele se îngroașă, sângele se adună la un loc, fiindcă inima bate mai puternic când pielea mea aderă pe pielea ta.
cine ești și cine îți sunt să-mi dai drept la putere? un impuls necontrolat și e gata.
nu vreau să te panichez, nu scriu doar despre ce iubesc, dar scriu despre ce mă face să simt ceva. nu cred că am abilitatea de a scrie despre ceva ce nu mă interesează. până și o rețetă simplă e scrisă dacă îi place cuiva sau îi e de folos.
mă fierbi.
și ți-aș cere să mă eviți dacă nu ți-ai băut cafeaua azi, fiindcă am nevoie de tine treaz și conștient. am multe întrebări și tu și mai multe și timpul se face mic și se aruncă pe geam și ne aduce dimineața cu lumina confuză, spre un albastru liniștitor, când alții se trezesc și trag de ei să iasă în frig, tu vrei să intri la căldură și să te cuibărești în mine.
ești pe dos și mă întorci și pe mine.
și e puțin să te numesc suficient, înseamnă că ești într-o cantitate satisfăcătoare, destul. dacă ne raportăm la calificativele primite când mergem la școală, ești între insuficient și bine. nimeni nu e fericit când primește suficient, suntem învățați să țintim la foarte bine, e mare supărare când primim calificativul bine. de suficient nici nu se pune problema.
și totuși, te întrebi dacă îmi ești suficient. nu aș trece anul cu suficient.
nu îmi ești de ajuns. îmi ești de pornit.