pana-mi amintesc ce am vrut sa scriu

o sa scriu o poezie despre cat de proasta esti
si intre timp poate incerci sa-ti amintesti
ultimele cuvinte spuse aseara pe graba
cand vorbele-mi erau mai lungi de o silaba
si cand rasuflarea lovea in tavan la vecini
spune-mi ca nu ti-e frica de rechini
si mergem sa inotam mai dupa-amiaza
o sa-mi las parul desprins sa nu vaza
nimeni nu stie cate suvite mi-ai mangaiat
si nici cu cate creme ma dau dupa imbaiat
tu deasupra, eu ingropata-n pat
iti scriu inainte sa ma fi incaltat
si apoi dupa, ca mai merge inca o data
am o vena care mi se umfla cand iti scriu
si daca auzi asta intr-un bar sa stii ca e tarziu
si nu mai poti sa ma-ntorci din drum
o sa ma odihnesc cand florile peste mine apun
dar pana atunci mai raman cateva minute
in care as vrea sa-ti descriu soldurile mute
cand nu vorbim, se lovesc de ale mele
si daca pleci sa golesti scrumiera
sa stii ca m-am lasat, fiindca in tine gasesc mangaierea
la care speram cand ma dadeam in topogan
sa cad peste o fata, nu un badaran
si daca totu-i in genetica, nu-mi explic
cum lucrurile-s simple, dar imi vine sa le complic
cu sensuri intoarse pe dos, trebuie sa ramai treaz
pana se duce tot ce inseamna breaz
adica putere, elan, talpi hidratate
nu-mi beau cafeaua cu lapte
si nici nu ma chinui cand e vorba de iubire
ca are multe aspecte, intr-o singura privire
din coltul ochiului rasare bunatatea
si se termina in varful limbii, odata cu libertatea
ma eliberezi si-mi spui ca pot
sa plec, atata timp cat ma intorc
si-ti multumesc ca-ti masezi scalpul
cand lumea se termina si incepe actul
multumesc pentru intelegere.