(rosto)golit

m-ai răscolit și (rosto)golit cu picioarele peste capul tău, prinsă între câteva raze de soare și vânt care încearcă să-mi zboare gândul de la tine, dar întreține și schimbă direcția lacrimilor care se preling în lipsa ta.

o să-mi iau zilele și o să le bag la frigider, să le consum când se va întampla să ne sufocăm reciproc, cu mâinile împreunate și flori în jur.

o să fac pe oarba cu oricine îmi amintește de tine câtuși de puțin, cu orice iluzie în care se reflectă o parte din tine, o să fac pe neștiutoarea dacă vreodată cineva o să mă asemene unui personaj din filme și o să mă feresc teribil de lifturi; norocul meu că stau la parter, ghinion că ne place să ieșim pe geam.

am constat că nu mi-ar plăcea să mă lovească o mașină, carcasa ei e ori prea rece, ori prea caldă, iar eu prefer temperaturile medii, undeva între mâinele mele înghețate și corpul tău epuizat după ce ne-am oferit reciproc unul celuilalt, așa că o să mă uit de acum de două ori cel puțin înainte să trec strada.

cu dorul din piept o să ies în parc și o să-l spânzur de cel mai înalt copac, o să-l las să atârne ca un vinovat în fata neștiutorilor și dacă vreodată cineva o să-l observe privind spre cer, o să fie prea târziu să-l mai salveze. nu tăiați copacii!

în diminețile în care mă trezesc plângând, nu o să mă îndrept spre gară, o să pierd fiecare autobuz, fiecare tren, dar sunt sigură că o să-mi uit sticla de apă acasă.

o să împart vina la doi, cum am stabilit, dar nu o să primești nicio porție. o s-o păstrez până voi afla răspunsurile la toate întrebările pe care le-ai lăsat prin casă și de care nu scap doar cu curățenie generală, iar când se va întâmpla asta, o s-o înghit cu greu, sperând să mă îngrașe până explodez și anihilez orice dubiu.

nu credeam că soarele arde, până nu m-am apropiat suficient.

o să port ochelari de soare mai des.

nu suport să fac insolație.