cât sunt în mulțime dar nu îi văd

am simtit o perioada ca vorbesc cu peretii,

se strang corset in jurul meu si sunt pregatiti

sa-mi ia respiratia, dar treaba cu astfel de deceptii

e ca nu aud nimic de la alti oameni loviti.

am ramas o carcasa peste care trantesc haine la intamplare,

aproximativ 23 fire albe din ce am apucat sa numar,

picioare obosite dar inca puse la incercare,

daca e vorba sa pot sa plang pe un alt umar.

transpir si-n vis si visez inclusiv pe strada,

daca imi ridic intrebari cu privire la moralitate, bunatate,

ma uit din ce in ce mai des in gol si as avea nevoie de o cada

sa o umplu cu si mai multe intrebari si sa spal pacate.

stiu cand vin vecinii acasa dupa cum inchis usa de la bloc,

stiu cate animale ies zilnic la plimbare la aceeasi ora;

dar asta nu-i decat o necunoscuta minora;

cum iti sunt si eu, mai putin minora, la cate probleme fac,

as putea sa-ti fiu cea mai majora, dusa la extrem,

raspunsul la tot si intrebari la fiecare pas, dar n-atac,

nu stiu de ce am adus vorba de tine cand e despre mine, barem,

m-am hotarat ca nu incapem intr-o poezie amandoi,

asa ca lasa-ma in dreptul poeziei sa ma usuc si indoi,

nu stiu daca langa tine o sa am vreodata loc,

trupul meu nu rimeaza cu al tau, mainele mele nu stiu sa te scrie,

sa-mi spui neajunsurile, iar daca esti printre ele, nu te inscrie.