o scapare

a fost nevoie de o departare de social
sa-nteleg ca vorbesc singura in mod oficial,
doar ca uneori nu vorbesc, mai mult urlu
imi ridic intrebari mai mult decat la inceput - dublu.
cand m-am trezit desprinsa de povesti
ale oamenilor pe care si tu ai jura ca-i iubesti,
mi-am facut strada mea prin parcari
si mi-am imaginat restul arzand in flacari.
ce e bun pentru tine, nu e si pentru mine,
doar racirea vremii care usor-usor vine
si-mi amintesc racoarea dintr-o dimineata
cand totul ma ducea spre tine si emana viata,
cerul avea nori si abia puteam sa vad clar
pana ai inceput sa vorbesti cu mine si apoi - rar.
lucrurile isi pierd ritmicitatea, nimic nu e nou,
e doar dublat, preluat, reevaluat, expuse pe panou,
ne fura atentia si uit sa ma gandesc la dimineata tarzie
in care "imbraca-te, plecam" nu e doar o aluzie
dar ochii iti luminau diferit
decat in ziua in care te-am intalnit
si am zis ca poate sunt nebuna si daca spun ceva,
o sa ma creada cineva?
mi-am pierdut ritmul si-n versuri,
si-n cantecele care nu-nceteaza in diferite feluri
sa-mi vorbeasca de tine si ma scufunda
intr-o pozitie neconfortabila, o coma profunda,
un pilot automat inca in testare
pe care-l las pornit ca forma de protestare
ca oricum nu esti aici sa vezi ce bezmetic
umbla ziua in hainele mele, obosit, apoetic,
o natura dezvoltata in lipsa adevaratei naturi,
inconjurata de dobitoci si acrituri,
zambesc si ma zbat sa nu ma dau de gol.
goliciunea trebuia sa fie un obstacol
in calea cunoasterii, dar cui ii pasa
de ceva mai mult decat munca si casa?