nu (mai) există loc pentru poeți

facem un fel nou de mâncare în fiecare zi

și ne (pre)gătim cuvintele ca până seara

să ne îmbătăm că nu e loc pentru poezii.

nu mai auzi băiat șoptind câteva strofe

unei fete în rochie decoltată și cu treabă

în general, nici invers, nici măcar metafore.

să nu mai vorbesc de forță de muncă,

niciun post liber pentru poeți,

trebuie să te comporți și îmbraci la dungă

altfel nu ai șanse să te potrivești,

singurul avantaj e că poți să fii cine vrei

în fiecare zi și să te răzgândești.

azi vinzi case, îți faci lista de cumpărături

pentru o casă fictivă pe care ți-o dorești

dar până la finalul zilei o iei pe alături.

mâine ești vânzător în mall, asistent manager,

contabil, secretar, editor influențat de o societate

lipsită de orice gust pentru prelegeri.

dar poți să-ți amintești că ieri erai poet,

așezai versuri peste hainele fetelor

și visai o eternitate pe moment.

poeții nu știu să meargă la piață,

se pierd în mulțime și se opresc la fiecare lucru,

se îndrăgostesc pe viață,

chiar dacă nu știu să-și numere partenerii,

stiu să împartă plăcerea absolută,

ce minune să se îndrăgostească un poet mai multe veri!

așa că unde să ne ducem și să ne prefacem

că vedem lucrurile într-o manieră normală

când sângele ne fierbe să ne desfacem

la curea când mâncăm, sufletul când scriem,

să-l punem pe podea și să-l călcăm în picioare

în fața tuturor, să-l iertăm sau să-l ucidem?

în ultimul timp m-am lovit de ideea că nu mai e loc,

nici măcar un colțișor pentru sensibili

într-o perioadă de criză spirituală. deci nu mai aveți nevoie de scriitori deloc?

e o situație deosebită dar o să ne descurcăm,

propun să ne trimitem scrisori unii altora

și să ne angajăm oriunde putem să nu ne stricăm.

să păstrăm între noi o comunicare scrisă,

o lacrimă pe foaie, o poză indecentă,

și să ne îngropăm frustările într-o batistă

până când totul o să-și revină

sau totul devine rutină.