c(om)(unic)are (din februarie)

toți cer cuvinte, interacțiuni, reacții

like & comm, fără alte aberații,

dar ce ne facem cu comunicarea,

iubirea, grija, abonarea

unul la celălalt?

mă tot apuc să scriu poezii și-mi trece

prin gând că-i prea puțin. sunt rece,

rațională, scurt și la obiect,

cum să scriu despre ceva fără defect

sau suferință?

nu-mi vine să plâng, doar de nervi,

și asta din ce în ce mai rar, apoi revii

în gândul meu și mă inund

de emoții constructive, până la fund

să golim paharul.

o distanță de trei minute, mers grăbit,

zece etaje de urcat, noroc că ai lift,

ghinion de vecini, mai bine-ți scriu

cum mi-ai sugerat, chiar dacă e târziu

și n-o să înțelegi.

problema cu comunicarea e una fictivă,

mai mult motiv, sunt doar eu inactivă,

rezervată până am o certitudine

că asta e realitatea și a mea atitudine

lasă de dorit.