muzica ta

muzica ta sună a toamnă

când zici că vrei să mă faci doamnă,

muzica ta sună a plimbare la gleznele goale

după o noapte ploioasă, pământ moale,

într-o dimineață cu ceață și mai sună

a tarot direct în mijlocul piesei.


dar complexitatea modului tău de exprimare

face ca fiecare piesă să sune diferit.


balconul e invadat de păsărele de câteva dimineți

și tu-mi trimiți muzică să le chemi. nu vă opuneți,

veniți păsărelelor la mine! trăiesc pentru ultimele

minute din fiecare zi, și primele

din când în când, liniștea trezitului târziu

când oamenii-s la muncă, am chef să fiu

singură la magazine, singură pe străzi.

sau poate capitala e de vina pentru asta.

toți se duc undeva, și cu asta basta!

Comentarii

Postări populare