cel mai frumos loc

prima parte

cel mai frumos loc e în parcul de câini

în special duminica la prânz, soarele sus,

fără muzică ne ținem de mâini

cu privirile goale și am un lapsus.

nu-mi amintesc de ce m-am apucat de scris,

nu acum, în general zic, dar mă mai ia aparent

o stare pe care-o observi curios și mă apuc de transcris

trăiri în litere, picături de ploaie în reflectare, culori în transparent

și ești cuminte, îți cauți ritmul tău, locul

în jurul meu. punct comun de intersecție: o masă.

revenind la parcul de câini, e tot ce speri când te ține blocul

închis în gânduri, închis cu mine în casă.

despre ploaie, despre Luna, despre șaorma împărțită

la doi, despre mine, despre tine, despre noi, despre cât de amețită

sunt de ceva timp. ai nimerit, puțin din toate, mai puțin șaorma.

partea a doua

cel mai frumos loc e în parcul de câini

de la obor. nu doar duminica, ci marți dimineață.

un covrig cu ciocolată, o cafea, n-ai cum să amâni

întâlnirea cu colindătorii. mi se face greață

cu toată agitația din zonă, claxoane,

mizerie peste tot, nervi, țipete,

capitala care adăpostește milioane

întreține durere, depresie și regrete.

în prag de sărbători, oamenii par mai zâmbitori

și mi-am găsit o bucată de metal pe care stau urcată

să supraveghez intersecția, dar mă întorc la colindători

și mă întreb dacă nu cumva sunt uitată

de apropiați.

în diminețile când mă trezesc plângând

du-mă în parcul de câini și lasă-mă să mă uit la oameni.

despre lipsa zăpezii, despre Luna, despre covrig cu ciocolată și cafea împărțită

la doi, despre mine, despre tine, despre noi, despre cât de amețită

sunt de ceva timp.