fac din durere o tragedie

dorm groaznic fără tine de mână.

e un experiment pe care n-o să-l mai fac,

n-aș vrea să devină obicei. aș vrea să rămână

întâmplare. în ciuda faptului că sufletește mă refac,

mă doare capul.

și cum se întâmplă de obicei când mi-e rău,

leg evenimentele între ele și constat că durerea de cap

nu se duce decât cu 3 paracetamol sau un fierăstrău;

pastilele nu-mi plac, fierăstrău n-am, deci sunt în handicap.

cum să scap?

ziceam de evenimente legate între ele și de faptul că somnul

e esențial. dar ce se întâmplă când mă trezesc tot în durere?

primul lucru când deschid ochii: îmi văd domnul,

apoi mă lovește în tâmpla dreaptă ca o părere

durerea de ieri.

nimic nu se compară cu un film emo dimineața.

vreau să aud oamenii cum sparg pahare.

să nu te ridici din pat până-ți dispare ceața

din ochi. diminețile din zilele libere sunt ușoare

împreună.

condiția efemeră a omului se resimte puternic

undeva în spatele ochiului stâng, dacă ești atent.

pulsează durere. omul, ca un nemernic,

apelează la medicamente pentru că doar un incompetent

nu și-ar asculta corpul.

totul are un sens; dacă vrei neapărat să legi durerea

de teatru - e tragedie. fiecare suflare e ultima

și apoi prima. o durere de cap îți schimbă părerea

despre a cui e vina, cine e victima

în toată povestea asta.

continui cât mă ține. să moară și capra vecinului

de sub noi care nu încetează să se plângă.

nu vecinul, mai grav - vecina. vina săracului

e că nu-și stăpânește femeia flămândă

de ceartă.

noroc că nu mă deranjează nimeni în zilele cu dureri,

atât i-ar trebui cuiva să devin de nerecunoscut.